5 respingeri de premier talpă

iohannis

  Un rând de aplauze pentru Werner! E primu’ președinte care chiar își respectă sloganul de campanie.  Băiatu’ știe că jumătate din populația României are cultura politică a unui guvid și de asta ia decizii bune atunci când nu mai avem scăpare. E ca prietenul ăla care care te ține de cap atunci când îți borăști sufletu’ în baia din club.

   Nicio surpriză că PSD a câștigat alegerile. Dacă atât poate lumea, atât poate.  Sunt convins că dacă ar fi fost propus un prim-ministru care nu era atât de controlat politic, Klausy s-ar mai fi gândit și nu l-ar fi respins. Dar cum poporul își primește conducătorii pe care-i merită(Tăriceanu nu știe nici ce formă de guvernământ are țărișoara), baeții lu’ Iliescu au încercat să-și infiltreze o marionetă pe postul de prim-ministru. Evident că profu’ de Sibiu și-a dat seama de asta și nu a permis să se întâmple.

   De ce nici cei care au votat cu PSD-ul nu au fost de acord cu propunerea lui Sevil Shhaideh? Chiar dacă femeia era propusă de partidul mult iubit, guvidul nu a dorit-o din motive specifice guvizilor. N-o să auzi vreodată argumente politice de la astfel de specimene. Nu bos. PSD-iștii nu au vrut-o pentru că e femeie și pentru că e musulmancă .E bine că românii nu au vrut-o prim-ministru. Sunt rele motivele. Nimic nou sub soare. Acum n-o să mai conteze dacă se va dizolva parlamentul, dacă se va suspenda președintele sau se ajunge la vreo criză politică. Omu’ poate să doarmă liniștit la noapte pentru că nu are premier musulman. Atat are nevoie românul să fie liniștit. Câteva detalii politice le mai află eventual de la Gâdea.

   Până la urmă, Constituția e de partea lu’ Iohannis, așa că variantele ar fi ori dizolvarea Parlamentului, ori cale amiabilă. Cum mai multă lume a auzit de Adi de Vito decât de Rousseau, o să mai trăim în ignoranță încă vreo 15 ani. Lasă, lasă, că nu ne-a fost rău până acum…dar nici bine. Hm, ce dilemă.  THIS BABY LAMA NEEDS NO DRAMA.

   

Anunțuri

„Râul cu crocodili” sau care sunt valorile tale

 separation-agreements

  În umbra evenimentelor recente, putem susține încă o dată faptul că lumea se destramă sau, exprimându-mă plastic, se duce dracu. De ce? Pentru că societatea nu se mai dezvoltă pe baza unor valori morale, ci pe baza unor valori economice, iar în multe cazuri a unora religioase.

   Desigur, nimeni nu poate să judece ce valori sunt bune și care sunt rele. Atât timp cât nu îngrădești libertatea celui de lângă tine, poți să ai orice viziune asupra lumii. În minunăția numită Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării am descoperit un profesor care mi-a displăcut de la început, însă la un moment dat i-am oferit o șansă și m-am pus în prima bancă la cursul lui. Voiam să vad ce poate să mă învețe. O să-mi rămână în minte mereu întrebarea pe care ne-a adresat-o la un moment dat: 

Cum aflăm care ne sunt valorile?

    Evident că toți din amfiteatru ne blocasem pentru că nimeni nu-și pusese întrebarea până atunci. Mai încercau vreo 2-3 să scoată câte ceva pe gură, dar erau doar inepții. Răspunsul a fost unul simplu:

Răspunzând la întrebarea „Cum ar trebui să fie…?”

   Adică cum? Pai vine cam așa: dacă tu nu știi ce valori politice ai, te întrebi: „Bă, cum ar trebui să fie, în viziunea mea, viața politică?”, iar răspunsul nu e altul decât valoarea ta. Poți aplica asta pe orice: „Cum ar trebui să fie o relație?”, „Cum ar trebui să fie religia?” and so on. Acum poți înțelege de ce am spus mai sus că nimeni nu ar trebui să-ți judece valorile. Pentru că sunt relative și diferă atât de mult de la om la om.  

Râul cu crocodili

   O cunoștință mă întreabă mereu despre training-ul de la Buzău și despre joculețele pe care le-am făcut atunci. O să-i satisfac această curiozitate în următoarele rânduri(be happy, ți-am dedicat două rânduri din blogul meu 🙂  )

   Participanților le-a fost citit următorul text( e un copy-paste, scuze pentru eventuala exprimare atipică): 

   Precum încep cele mai multe povești. . . A fost odată ca niciodată… un râu care a fost practic plin până la refuz cu aligatori. Așa cum poate ați ghicit, el a fost numit Râul Crocodililor. O fată pe nume Abigail trăia pe malul de vest al râului. Iubitul ei, Greg, trăia pe malul opus. Abigail și Greg erau foarte îndrăgostiți unul de altul. Exista însă această problemă delicată: nu se afla nicio barcă, iar râul plin de aligatori stătea între ei.

   Abigail a decis să caute ajutor, astfel încât să-și poată vedea prietenul, pe Greg. Ea l-a abordat pe Rene, care avea o barcă. Abigail a avut noroc, barca lui Rene era exact ceea ce avea nevoie pentru a ajunge dincolo de râu. Ea i-a explicat situația ei lui Rene și l-a întrebat dacă i-ar putea împrumuta barca.

   Rene s-a gândit pentru o clipă, apoi i-a răspuns: “Sigur, poți împrumuta barca mea, dar numai cu o condiție: Condiția este să te culci cu mine în seara asta.”
Pentru că nu a vrut să se culce cu Rene, dorind doar să-i împrumute barca încât să îl poata vedea pe Greg, Abigail s-a simtit cumplit de înspăimântată de propunerea acestuia.
După ce i-a transmis refuzul ei, a rătăcit pe drum până când a ajuns la Henry. Abigail i-a explicat acestuia situația ei (dorinta sa de a-l vedea pe Greg, răspunsul lui Rene). După ce a auzit toate acestea, Henry i-a spus: “Nu mă deranja! Nu e asta preocuparea mea, am alte lucruri de făcut. Lasă-mă în pace!” Descurajată, Abigail, epuizându-și opțiunile, în cele din urmă a decis să se întoarcă la Rene. S-a culcat cu el în aceea noapte. În dimineața următoare, Rene, ținându-și cuvântul dat, i-a împrumutat lui Abigail barca.

   Abigail a navigat dincolo de râu și si-a văzut iubitul, Greg. După ce au petrecut câteva ore plăcute împreună, Abigail s-a simțit obligată să-i spună lui Greg ce i s-a întâmplat. După ce și-a expus întreaga poveste, Greg a explodat complet: “Ce-ai făcut”? Nu pot să cred că ai făcut asta. Nu pot să cred ca te-ai culcat cu el! Asta e – e peste toate – doar uită relația noastră – ieși din viața mea!”

   Înnebunită de durere, Abigail a luat-o la fugă. Ea s-a dus la Larry, care rătăcea și el îndurerat precum ea. Folosind umărul lui Larry pentru a plânge, Abigail și-a revărsat supărarea spunându-și povestea. După asta Larry a pornit în căutarea lui Greg (avându-o pe Abigail aproape, în spatele lui). Când l-a găsit, a început să-l bată, în timp ce Abigail râdea voioasă și aplauda pumnii sângeroși ce nu se mai opreau. 

   A urmat o discuție de aproximativ o oră în care am dezbătut cine a fost cel mai vinovat, iar participanții erau invitați, așa cum vă invit și pe voi, fidelii mei cititori(PAHAHAHAHAH) , să acorde note personajelor de la 1(cel mai puțin vinovat) la 5(cel mai vinovat). Aș fi bucuros să vă aud notele și să vorbim despre acest subiect. Mă găsiți pe Facebook.

Notele mele sunt: 5-Rene, 4-Abigail, 3-Greg, 2-Larry, 1-Henry

*o altă variantă ar fi să-l pun pe Henry pe 5 și restul cu 0 pentru simplul fapt că era personajul care putea să evite toate urmările negative, oferind barca.

Despre respect în trafic

tumblr_n93z1wzbq61twh9gio1_1280

   Pe 11 august 2015 am luat permisul. Seara aveam o petrecere la o prietenă acasă, așa că ne-am strâns să mergem cu taxiul. În mașină, printre ritmurile manelice ale șoferului, am adus în discuție faptul că în ziua aia luasem carnetu’ de conducere. Atunci am primit primul sfat despre șofat, de la un taximetrist.  Omu’ era puțin colorat, pe la vreo 50 și ceva de ani. „Tată, orice ți-ar zice lumea despre condus, să știi că un singur lucru contează atunci când conduci și dacă l-ar respecta toți, nu ar mai fi probleme. E vorba de respectul reciproc în trafic, mă, nene. Să nu uiți asta. Să ai respect pe șosea și nu o să apară probleme.” 

   Oricât de ironic ar suna faptul că un taximetrist ține prelegeri despre respectul în trafic, omul chiar părea sincer și cred că voia să mă învețe ceva. Ori asta, ori se dădea prietenos ca să scoată niște bacșiș. Cert e că mi-a rămas în minte ceea ce a spus atunci. Am început să conduc pe 8 iulie 2016, pentru că atunci am luat bacu’ și mnah, bac neluat nu se pupă cu mașina. Încă sunt la început. Cred că niciodată nu ești un șofer bun 100%. Mereu poate să apară ceva care să te pună la încercare, însă experiența condiționează frecvența acestor „ceva”-uri. Am strâns undeva pe la 8.000km. Am luat o amendă pentru viteză, am zgâriat mașina de gardu’ bisericii, am făcut un sens giratoriu pe invers, însă până acum m-am ferit de evenimente nasoale și așa îmi propun să rămână.

   Singurul semi-conflict pe care l-am avut în trafic a fost cu un tataie care voia să blochez intersecția pentru a trece el. Mă tot claxona, iar când a ajuns în dreapta mea m-a întrebat unde am luat permisul. „Tataie, blocăm intersecția?” Reacția lui la auzirea cuvântlui „tataie” a fost minunată: „Dă-te-n pizda mă-tii că eu ți-am vorbit frumos!” Sublim! Probabil se grăbea la un party în Control sau ceva…

   Am citit azi un articol pe Adevărul despre un șofer care a făcut accident, și-a luxat umărul și nu putea să deschidă portiera. A stat în frig cam jumătate de oră, în timp ce mașinile treceau pe lângă și nu opreau. Omu’ era aproape să moară. Într-un final, a fost salvat de un șofer de TIR din Harghita. Bă, ești nebun? Cum să treci atât de  indolent pe lângă o mașină avariată pe marginea drumului? Crezi că era pusă la expoziție? Oprește 2 minute să vezi dacă s-a întâmplat ceva că tu nu pierzi nimic, însă acolo poate să fie cineva care în cele 2 minute o să piardă totul. Excluzând faptul că suntem cu toții ființe umane, șoferii ar trebui să fie ceva mai uniți între ei,deoarece până la urmă, depindem unul de celălalt. Dacă eu merg prost, îi încurc și pe ceilalți. Dacă eu merg bine, sunt șanse mai mari să se fluidizeze traficul și să nu fie incidente.

   Trăiesc măcar cu speranța că traficul românesc nu poate ajunge mai dificil. Se poate doar mai bine. Cu toții înjurăm în trafic. E normal, însă fă-o doar la tine în mașină. Descarcă-te fără a zbiera pe geam ca un gibon. E normal să dai un claxon dacă cel de lângă se urcă pe tine, insă nu arde, sufletu’ meu, claxonu’ timp de 30 de secunde.  Mi-am promis că niciodată nu o să parchez pe o bandă de mers, pe jumătatea ei, în colțul intersecției, lângă trecerea de pietoni sau mai știu eu unde. De ce? Pentru că așa încurci traficul cel mai mult, bos. Trecem peste faptul că celelalte mașini vor trebui să te ocolească și să se mute pe cealaltă bandă, creându-se astfel ambuteiaje. BĂ! Dacă tu lași mașina lângă trecerea de pietoni, alții cum Dumnezeu vrei să vadă pietonii care vor să traverseze? Să sune la țigăncile practicante de magie albă din rubrica de anunțuri ale ziarelor și să ghicească? Mută-ți hoitu’ 200 de metri mai în față! Măcar încurcă mai puțin.

   Traficul din București nu este atât de rău pe cât spune lumea. Este rău, însă apreciez la șoferii bucureșteni că au o oarecare știință a condusului. Cu toate că-s ghiolbani, nesimțiți ș.a.m.d, oamenii pot să se organizeze și șă meargă pe două benzi pe o străduță. În schimb, ăia din Pitești nu pot să meargă nici pe ditamai bulevardu’. În București nu prea mă enervez, însă când ajung în Pitești îmi fac o căruță de draci. Până data viitoare, așteptăm cu nerăbdare finalizarea autostrăzii Pitești-Sibiu, care probabil va avea loc la mult timp după moartea lui Iliescu, iar băiatul ala pare destul de nemuritor. Drumuri bune, colegii!

Am fost la mare în noiembrie

3426948-a3fdbdf2-500

   Joi m-am întâlnit cu Cristi și încă două fete pentru a discuta despre proiectul de 1 decembrie. La un moment dat, Cristi a ajuns la concluzia că nu are drapel pentru 1 decembrie. Îl avea la Constanța. În secunda aia a ieșit la iveală partea spontană din mine:  „Hai la Constanța să-l luăm”. Ăsta, crezând că-l iau la mișto: „Da, mă, da! Nu mă provoca. Mai zi o dată și mergem”. Evident că a urmat un „Hai, bă! Gata! Mergem.”

   În 30 minute eram în Grozăvești, am luat mașina și am plecat să-i băgăm gaz. Pe la 9 am ajuns la Cristi acasă. Ne-am încărcat telefoanele, am umplut un termos cu cafea, i-am ciordit sucu’ din casă și am plecat. Pe autostradă eram efectiv singuri. La un moment dat devenea plictisitor. Nu era nimeni să-ți dea flash-uri de la 2km, sugerând un elegant „Treci în morții mă-tii pe banda de urgență dacă mergi doar cu 130km/h”. Am oprit la Fetești să plătim taxa de pod. Evident că niciunul n-avea habar de ceea ce se întămplă acolo. Deschid eu geamu’, femeia se uita la mine de parcă aștepta ceva. „Ăăăăă, cum se plătește aici?” Mă așteptam la ceva mai complicat decât să dai 13 lei și primești la schimb un bilețel. Simțeam deja mirosu’ ăla de mare.

Pescărușul Charles

   Am făcut cam 2 ore până în Constanța. Mi s-a părut un oraș destul de cochet. E undeva deasupa jegului din București și sub clasa Sibiului. Chiar dacă eram rupt de oboseală, l-am pus pe Cristi să mă ducă pe plajă. Vai! Sentimentul ăla pe care l-am avut atunci când am călcat din nou pe nisip nu se poate compara cu multe lucruri. Era liniștită marea. Se auzeau în surdină valurile. Mă pierdeam în atmosfera aia. Era noapte așa că nu vedeam prea multe, insă ce nu puteam să văd îmi imaginam. În capul meu, acolo era centrul Universului. Mai lipseau niște lucruri pentru a fi totul perfect. Dintr-o dată, ma strigă Cristi și îmi arată că lângă noi stătea un pescăruș. Din toată pustietatea aia de plajă, s-a așezat la 50cm de noi un fucking pescăruș. Când am plecat de acolo, a început să se țină după noi cu mersul ăla lipăit. L-am numit Charles. Se mai oprea, iar noi înaintam. Dupa un minut, zbura și se punea în fața noastră. BA EȘTI NEBUN? Faza asta s-a repetat de vreo 7-8 ori. S-a ținut Charles după noi până la blocuri, timp în care am racolat și o pisică. Ne facem fermă. Am dormit cu două fete și m-am trezit transpirat. EXACT BOSILOR. AM FACUT EXACT CE VĂ GÂNDIȚI. Nu, glumesc. Nu aveam loc de ele, așa că a trebuit să dorm pe un hipopotam de pluș care avea blăniță și l-am transpirat. O să vină și momentul în care o să fac o fată să transpire…..cândva.

Mâncare cu surprize

   A doua zi, Cristi s-a lăudat că mă duce la un restaurant turcesc, unde se mănâncă bine. Chiar mă bucuram, pentru că nu am mâncat niciodată mâncare turcească. Mă fascinează culturile noi. Restaurantul era unul decent din punctul de vedere al aspectului. Erau aproape numai turci pe acolo, mă simțeam oarecum stresat, deoarece eu eram oarecum un „intrus” în lumea aia, însă toată atmosfera era una familială. Evident că nu știam să citesc meniul, așa că l-am pus pe Cristi să-mi recomande o mâncare. Bă, juma’ de oră am tot repetat numele mâncării și tot nu am reușit să-l rețin. Era ceva de genul saci kavurmar, dar cui îi pasă? Era o tavă flambată cu tot felu’ de legume, cartofi prăjiți, carne și brânză. Foarte bună la gust.Primeam din partea casei ceai negru. Ceaiul ăla turcesc a fost o altă premieră pentru mine. Începem noi să mâncăm, iar pe la jumate simt în gură ceva ce nu prea aducea mâncare. Încep eu să cotrobai prin gură. ERAU CAPSE. DA BOS, CAPSE D-ĂLEA DE CAPSATOR. Am scos din gură 4 capse. Rămăsesem fără reacție. Coaie. CAPSE? Din toate poveștile cu șobolani, spermă sau gândaci în mâncare, eu am dat de capse. Am chemat-o pe tanti care ne-a adus comanda și a zis că-mi face alta. Cristi a zis că am reacționat mai okay decât se aștepta. Poate era cazul de un scandal sau de un telefon la OPC, nu știu, cert e că nu-mi regret reacția. Cam așa arăta:img-20161127-wa0003 

 

   Apoi am fost să văd și eu vestitul cazino, ca să nu mor prost. M-am folosit de el ca să atrag niște like-uri pe facebook. E chiar frumoasă zona aia. Te liniștește. Dimineață, evident că nu ne-am trezit la cât trebuia. Cristi întărzia la muncă. Am băgat gaz în VLK, am băgat o cafea de la benzinărie ca bogații. Am ajuns în București, l-am lăsat pe baiat la MegaMall și mă pregăteam să plec. Pornește Vali Waze, vede că mai are 15% baterie(CĂ CINE O FI ASCULTAT MUZICĂ DE PE TELEFON TOT DRUMUL?), se uită repede pe traseu și se găndește că îi ajunge la fix până în Grozăvești. Evident că Dumnezeu a zis: „AZI TE MUIESC” și mi s-a închis telefonu’ înainte să pornesc. Ia du-te bos fără gps, singur în mașina, cu puțin gaz de la MegaMall, care e lângă Arena Națională până în Grozăvești. Mi-am cam luat panică, dar VLK nu mă lasă la greu. Am văzut un semn cu „Centru” și am făcut niște legături în capul meu. De la Unirii, Universitate știam să ajung așa că în 20 de minute am fost la camin. TAKE THAT, VIAȚĂ. Valentin won.

   A fost un lucru pe care voiam să-l fac de mult timp. Chiar aveam nevoie de ceva care să mă facă să mă detașez de la ultimele evenimente.  Probabil o să mai merg o dată la mare atunci când o să ningă. Vreau să vad marea înghețată și zăpadă pe nisip.

Vali și voluntariatul

aga

   Dacă mă întrebai acum un an despre voluntariat ți-aș fi spus că n-am să fac niciodată așa ceva și că este o pierdere de timp. În vară, l-am întâlnit pe scările Facultății de Drept pe Cristi care, printre altele, îmi povestea de ONG-ul lui. Evident că nu prea îmi păsa, deoarece eram cu gândul doar la admitere.

   În octombrie ne-am reîntâlnit, fiind amandoi studenți în București, într-un cadru mai relaxat. De când am ajuns aici, nu am vrut să stau degeaba și am căutat să-mi găsesc ocupații. Știind cu ce se ocupă omu’ ăsta, l-am rugat să-mi dea câteva detalii despre toată treaba cu voluntariatul. Mi-a vorbit cu o atâta căldură încât trebuia să fii destul de sec să nu-ți dai seama că iubește asociația. Vorbea atât de pasional despre voluntariat precum Iliescu despre mineri.

   Mereu am crezut că voluntariatul este o pierdere de timp și o sclavagie, însă tot ce auzeam de la Cristi era opusul a ceea ce știam. M-a impresionat pe moment, însâ nu aveam așteptări. Eu vedeam toată treaba asta drept o joacă, insă am rămas șocat când am auzit de Statut, R.O.I, aprobare juridică, BA EȘTI NEBUN?

   Mi-au fost explicate niște detalii esențiale, apoi Cristi mi-a transmis într-un mod diplomat „MARȘ LA TREABĂ” și m-a pus să fac un comunicat de presă, apoi să-l ajut la niște interviuri, BA EȘTI NEBUN?x2. Toată treaba asta m-a lovit așa, dintr-o dată și nu pot spune că nu-mi place. Simt că mă regăsesc făcând asta.

   Weekend-ul acesta am avut Adunarea Generală, unde s-au strâns membrii din toată țara. A fost o experiență destul de grea, dar și plăcută pentru mine. Am reușit să stau 40 de ore nedormit, însă am avut prilejul să cunosc niște oameni faini. Cristi a reușit să strângă laolaltă oameni atât de diferiți, care se descurcă perfect împreună. O structură eterogenă ce funcționează în mod omogen. ( DE MYK MIA PLACUT SA VB ELEVAT). Sunt pretențios în ceea ce privește oamenii din jurul meu și înițial am fost reticent în legătură cu ceilalți membri. Încă o dată, mi-a fost dovedit contrariul și am descoperit persoane cu care m-am simțit foarte bine. Cristi are o familie aici, iar eu la un moment dat m-am simțit în plus, pentru că mai am până să mă integrez în totalitate. O să se întâmple, eventual.

   Până atunci, simt că o să petrec mult timp aici. Mă simt în largul meu. Mi-am propus să dau tot ce am mai bun pentru Asociația Generației de Azi. O să urmeze o serie de proiecte pe care abia le aștept. Vali voluntar, cine ar fi crezut? 

Lumea se învârte în jurul meu

worldme

   Și în jurul tău și în jurul oricărei persoane. Fiecare om este centrul propiului univers. Trebuie să fim conștienți de acest lucru și să ne comportăm ca atare.Trebuie să ne plasăm planetele în mijloc întotdeauna și să așteptăm să ne intersectăm orbitele cu ceilalți. Egoismul este bun, copii(atât timp cât îl folosim în mod constructiv și nu devenim niște ingrați, așa ca mine.).  La baza oricărui grup stau oameni independenți, care și-au urmărit scopurile, iar apoi i-au descoperit pe alții cu scopuri comune. Orice ai urmări în viața asta, vei găsi pe cineva cu care vei forma un front comun. Înconjoară-te de oameni ca tine.

   Nu promovez ideea egocentrismului, insă nu trebuie să te arunci mereu pentru oricine. Ești important.Nu la fel de important precum Donald Trump, nimeni nu e la nivelul acela.   Nu-i lăsa pe alții să te facă pierdut. Oferă-ți un minim de siguranță, iar apoi unește-ți galaxiile cu ceilalți. Creați Big-Banguri.

   Bill Gates răspundea pe blogul lui la întrebarea „Ce ai face dacă ai câștiga 2 dolari pe zi?” cu „Aș crește pui”. Chiar dacă omu’ pare ipocrit pentru ca e fucking cel mai bogat de pe planeta asta, iar situația e ca și cum te-ar sfătui Jhonny Sins să faci sex, deși o ai mică(baeții o să știe ce vorbesc), răspunsul său este în esență unul bun. A venit cu argumente economice, spunând că sunt foarte ieftini și ușor de crescut, concluzionând că , ipotetic, se poate duce un trai decent în acest mod. Astfel, fiecare are o șansă dacă își urmărește interesele cu atenție. Nu-s cea mai optimistă persoană, dar exemplul ăsta chiar mi-a dat de gândit. Din miliardul ăla de oameni care se află în sărăcie extremă și primesc 9 lei/zi trebuie să spargă cineva acest tipar și să-și depășească situația.

   La un moment dat, o să rămâi pe cont propriu. Pentru un minut, pentru o lună, 7 ani, o să fii singur și va trebui să îți clădești drumul cumva. Societatea nu îți oferă o altă variantă. Din nou, scopul acestor cuvinte nu e să promovez egoismul sau solitudinea, ci să evidențiez faptul că suntem puternici, fiecare în parte, iar la un moment dat independența ta se va contopi cu a altuia, formând ceva puternic.

   Nu obișnuiesc să fiu cel care dă încredere în oameni și să îi împing de la spate, însă m-a lovit o dorință de a încuraja lumea. Nu știu ce e cu mine. Nu vă obișnuiți cu asta.

Iscat-am frumuseți și prețuri noi

images

   Deși am zis că nu mai scriu(din egoism și superficialitate), mi-a lipsit chestiuța asta unde mă mai descărcam. A trecut cam un an. Un an în urma căruia nu-mi mai recunosc multe articole pe care le scrisesem. Dacă ar fi să aleg, cred că doar pe 3 dintre ele le-aș mai publica și acum. O să le las postate pe aici ca să vadă lumea de unde am plecat și că nu mi-e rușine(de fapt, poate fac și eu un bănuț din reclame și viziualizări). Probabil o să postez destul de des, asta dacă nu mă lovește din nou superficialitatea specifică mie. Hope not. 

   Între timp, am ajuns în București. Ar trebui să pun pe facebook că trăiesc aici. PĂ DRACU. Dacă iți trimite mă-ta zacuscă săptămânal și tu stai la camin, nu ești din București bos. Hai să ne acceptăm condiția de moldoveni și să nu ne lăudam în mediul virtual că locuim la capitală. Anyway, orașu’ nu e special. E decent. Imi lipsește o gură de aer. Uneori mă apasă atmosfera asta, dar unei părți din mine îi place haosul de aici. Cum a spus un mare filosof contemporan: AICEA ESTE BUCAREST AICEA ESTE STILU DAIA DAMBOVITA NARE CROCODILI CA NILU.

   Despre facultate, numa’ de bine.  FJSC e o structură eterogenă formată din oameni proști, câțiva oameni interesanți, profesori care vin direct de la munca din redacție la facultate să-ți predea(oameni care chiar au treabă cu domeniul-ceea ce este ideal) și profesori care îți predau nu. S-ar putea să nu ajung atât de șomer pe cât se preconiza.  Poate mă înșel. Mamă, strânge banii că stai cu fi-tu în casă următorii treij dă ani.

   Cândva, o să-mi aleg o temă specifică pentru blog. Până atunci, o să scriu pe aici ce-mi debitează mintea.                                           VĂLYKU S-A ÎNTORS!

   

Hai să ne promovăm incultura pe net!

first-day-on-internet_gp_1780651

 

 

   Ce bine că am evoluat atât de mult în domeniul tehnologiei și al informației încât putem să facem aproape orice cu o conexiune la internet! Am putea face atâtea lucruri considerate imposibile până acum câțiva ani, dar alegem să nu o facem. Ce facem în schimb pe internet? Suntem proști!

   De la apariția internetului modern au existat poze sau filmulețe virale(primu’ care îmi vine în cap e ăla cu Boc atunci când se împiedică și își rupe mufarina la o emisiune prin 2006), însă cu fiecare an care trece parcă cei mai proști și mai neamuzanți de pe planeta asta ajung celebri cu ajutorul internetului.  E ok să te amuzi pe seama unui idiot care extorsionează burlanu’ cu nevastă-sa în pat, dar să îți iei toate glumele de pe YouTube este o inepție.

   La nivel internațional, majoritatea trendurilor sunt pornite de către americani. Orice mizerie plecată din S.U.A este îmbrățișată de către Europa cu multe hohote. În momentul în care curu’ lu’ Kardashian  reprezintă o problemă globală nu poți să afirmi că umanitatea e inteligentă. În niciun caz nu poți să spui că ești mândru de semenii tăi atunci când le pasă de culoarea unei rochii mai mult decât de viața lor. Personal, m-a fascinat cum ice bucket challenge, care a fost o acțiune cu scop umanitar foarte bine gândită, a fost transformată într-o prostituție virtuală. Parcă asta așteptau și românii: înca un mod de a primi atenție folosind doar un lighean și apă. Am ales doar aceste trei lucruri devenite virale pentru că astea mi-au venit în cap în primele 10 secunde de gândire. Am o mențiune însă: pozele cu vedete dezbrăcate care au fost făcute publice pe internet de niște băieți foarte mișto. You da real MVP!

   În România, părerea mea e că procesul de promovare a inculturii l-a pornit Bendeac(a început glorios cu băieții cu telecomanda, Nicușor de la Brăila, ăla cu păcănelele și a continuat cu proastele de la Capatos și Andrei Versace). Nu am nimic cu emisiunea. Chiar mi se par amuzante unele momente, dar publicul pe care îl influențează Bendeac e reprezentat de puștii de 13-15 ani. Până și eu mai am ticuri verbale de la emisiunea asta precum PUPATZEASH PULA TA DOAMNIE sau „ce-ai făcut mă, nene, mă?”. Ăia mici ce să mai facă? Toată ziua încearcă să fie Bendeac, ceea ce este trist. Românii sunt bombardați cu umor de cea mai proasta calitate( de parcă Țociu și Palade nu erau destul de penibili). Trăim în țara în care e promovat țiganu’ ăla cu fetele de la Sibiu, negrul cu BE VALI(deși videoclipul e de când a fost Geoană președinte 3 ore) și ăla cu CRISTI. Bă, ești prost? Au un oarecare umor fiecare dintre chestiile acestea(la dracu, până și execuția lu’ Ceaușescu a avut puțin umor), insă nu tre’ să faci toată ziua glume pe seama lor. Fiecare a râs puțin la fiecare dintre fazele acestea,ceea ce este chiar ok, DAR SĂ ȚIPI IN PULA MEA DE DOUĂ SAPTĂMÂNI NUMAI CRISTI BA CRISTI ÎNSEAMNĂ CĂ ESTI RETARDAT. Trăim în țara în care Junimea este considerat un grup amuzant. 95% din postările de acolo sunt mai triste decât Bute care-și ia bătaie de la toți de 3 ani încoace. (100.000 de oameni pe grupul ăla, iar jumătate chiar dacă au 14 ani, au mai mult păr pubian decât umor).

   În cazul în care cineva se simte ofensat de cele scrise anterior înseamnă ca aveți un simț umoristic impotent. Până la urmă fiecare face ceea ce dorește, însă în viziunea mea, dacă tot distribuiești un clip de căcat cu CRISTI BA CRISTI, poți peste ceva ore să promovezi și o carte, un arist sau să cauți niște informații despre cultura ta.

   Fă rost de puțină personalitate și n-o să mai ai nevoie de Ion ca să-ți spună cum să fii.

Viața: Dar sau obligație?

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 


Am auzit mulți oameni spunând că viața e grea. Aud asta destul de des. Nu am ajuns vreodată la concluzia asta și n-am idee de ce nu consider viața o așa mare greutate precum o consideră așa multe persoane. Cred că principala problemă a umaniății nu o reprezintă incapacitatea de a găsi
răspunsuri, ci incapacitatea de a-și pune întrebări. Dacă nu ai un răspuns poate ar trebui să schimbi întrebarea.

   
Revenind la ideea titlului, ce este viața? E un dar? E o obligație? E un dar, iar noi o facem o obligație? Dacă da, de ce? E o obligație, iar noi o facem un dar? (Asta e o variantă fericită și sunt de părere că ăsta e scopul vieții: să o transformăm într-un dar.)Dacă da, de ce?


Până la urmă, viața e formată din ceea ce ne înconjoară. Avem legi. Ce sunt legile? Sunt obligații? Avem drepturi. Ce sunt drepturile? Daruri sau obligații pentru ceilalți? Avem familii. Dar sau obligație? Avem învățământ, religie, locuri de muncă, examene. Sunt obligații? Trebuie neapărat să lași ceva în urma ta? Dacă da, ce trebuie să lași? Artă? Amintiri? Copii? Sunt acestea  singurele tale daruri pe care le lași posterității?


Suntem animale sociale așa cum ne descria Aristotel? Avem obligația de a ne integra în societate sau avem darul de a o schimba? Dacă mâine mergi într-un loc o faci pentru că vrei sau pentru că trebuie? Fiindcă tot se apropie Crăciunul se ridică încă o întrebare: darul este dar sau obligație?

 
Poate viața nu e atât de complicată. Poate viața e simplă și nu necesită atâta contemplare, însă ideea postării rămâne aceeași: Găsiți-vă întrebările proprii și căutați-le răspunsurile pentru că viața nu este limitată de criteriile altora.

Viața e despre tine.

De ce șarada protestelor nu aduce nimic benefic țării?

images

  Cred că poporu’ aștepta un astfel de dezastru. Nu insinuez că cineva s-ar bucura de tragedia întâmplată, dar oamenii așteptau un declanșator, un motiv pentru a ieși pe stradă și pentru a își striga nemulțumirile și iată că a venit. Astfel, din ăia 25.000 de oameni din București jumătate sunt persoane care se revoltă pentru incediul din Colectiv și caută vinovați, iar ceilalți vor să bage puli in gura clasei politice așa că o fac public.

   De ce protestele acestea reprezintă o idioțenie?

Pentru că nu au un SCOP BINE DEFINIT. Exact! De ce au ieșit oamenii în stradă? Cui îi cereau demisia? Lu’ Ponta, Oprea și lu’ nea primaru’ care a luat BAC-ul la 34 de ani. Zis și făcut. Toți și-au pierdut funcția, dar demisia seminficativă o reprezintă cea a lui Viorel Ponta. Acum că și-au îndeplinit scopul de a îi demite pe ăștia 3 au rămas în criză de idei. Continuă sa protesteze, dar nu știu de ce. „VREM SCHIMBARE!” Bă, nene! Schimbarea nu se face peste noapte. Vrei spital? Spitalu’ nu  se construiește într-o zi așa că dupa ce ți-ai făcut damblaua și i-ai dat pe ăștia trei afară du-te acasă și așteaptă roadele. Mi se pare o dovadă de prostie să urli că vrei schimbare, dar dacă ești întrebat ce dorești de fapt să dai răspunsuri evazive.

   Ce înseamnă demiterea unui prim-ministru?

   O mare parte din norodu’ care zbiară în toată țara nu știe ce dorește. Scandează impotriva sistemului pentru că a auzit că e nașpa și se poate mai bine, dar norodu’ nu cunoaște legea conform căreia demiterea prim-ministrului duce la demiterea întregului guvern, guvern din care fac parte și anumiți oameni care și-au văzut de treaba lor, nu doar lichele corupte. Astfel, poporu’ cere înlocuirea guvernului actual cu unul format  numai din oameni care să facă dreptate și bine( de parcă asta e posibil în societatea zilelor noastre). Pe de altă parte, poporu’ nu știe că dizolvarea unui guvern provoacă instabilitate economică, fapt ce duce la scumpirea monedei euro sau a dolarului. Prin urmare, dacă facem un sistem matematic format din aspectele acestea, românii strigă: „Vrem scumpiri și rate mai mari!” fără să fie conștienți de asta.

   De ce lumea o să fie dezamăgită după incheierea protestelor?

   Pentru că lucrurile dorite de protestatari sunt irealizabile. Sunt oameni care scandează impotriva bisericii. Biserica a fost de sute de ani aceeași mizerie. N-o să se schimbe nimic acum pentru simplul fapt că biserica n-are treabă cu religia sau cu spiritualitatea. Biserica este o instituție care își urmărește propriile interese.

   Pentru că o sa descopere cu tristețe că au plecat cu deviza greșită: „Vrem schimbare!”. Trebuiau să plece de acasă cu scandarea „Vrem mai bine!”. Apare și manipularea mediatică, lucru care a contribuit la această revoltă, oamenii fiind vulnerabili după tragedie, dar discuțiile sunt interminabile, iar vinovați se găsesc peste tot.

   Majoritatea oamenilor au venit să lupte impotriva guvernului. Drăguților, niciodată nu va exista un guvern plin de floricele, fericire și fără corupție, iar acum nu mă refer la România. Mă refer la politica globală care este la fel de stricată precum cea din țărișoara noastră.

   În principiu, pentru o desfășurare inteligentă a lucrurilor consider că era necesară demiterea lui Gabriel Oprea, a primarului sectorului 4, a șefului pompierilor București, cât și sancționarea și demiterea persoanelor ce dau avize pentru funcționarea cluburilor. Cererea demiterii lui Victor Ponta este una eronată care va face mai mult rău decât bine.